"De-a copilăria"

  

    După aproape 8 ani de când s-a stins, nu e deloc uşor să vorbesc despre Octavian Bud la trecut.

    L-am cunoscut în 2016, la festivalul Floare de Colţ din Sighetu Marmaţiei. M-a considerat prieten încă de la primele schimburi de replici, când (la 14 ani ai mei, de la momentul respectiv) am mers timid, spre el, cu un carneţel, să îi cer un autograf. Avea aproape doi metri, astfel că s-a aplecat să vorbim de la egal la egal. Şi nu doar fizic. A avut grijă să fie o conversaţie ca între prieteni, nu ca între un artist şi un fan. Era la fel şi pe scenă. Ţin minte că răspundea unui domn din public, din primul rând, de cele mai multe ori răspunsul fiind însoţit de celebrul semn Lumină-Luptă-Libertate.

    După prima tangenţă, am continuat să ţinem legătura pe Facebook şi pe Messenger. Aveam să descopăr, dincolo de statura lui, un suflet de copil, un copil mare care nu purta ură nimănui, care prefera să se izoleze în inocenţă, ignorând ranchiuna din jur, rivalităţile, şicanele, intrigile. Avea seninătatea lui care nu cred să îl fi părăsit vreodată, şi poate tocmai din motivul ăsta am reuşit să ne apropiem dincolo de relaţia artist-fan, dincolo de aplauze şi autografe. Tavi m-a apreciat, a spus, despre mine, lucruri la care nici nu aş fi sperat, şi, de atunci, încerc să umplu de adevăr convingerea lui despre mine. Şi şi-a lăsat amprenta şi asupra mea, şi asupra compoziţiilor mele.

    Ce spunea Tavi Bud despre mine, într-un comentariu pe Facebook, în ultimul său an de viaţă:

            "Te salut...te îmbrățișez...te pup...dragul meu Bogdan...😀 ...sunt onorat...sunt fericit să am un prieten de calitatea ta...sunt bucuros să fim contemporani... ...rămâi în continuare un om...OM...BUN...😊".

    Pe 5 iunie 2017, când s-a stins, am refuzat să cred. Am sperat că e o glumă proastă, până când mi-am luat inima în dinţi şi am întrebat-o pe Adina Hodişan, colega lui de scenă.

    Chiar dacă Tavi "a intrat în fân c-un transport de rouă", îmi place să cred că nu şi piesele lui. A fost, până în ultima clipă, adeptul unui folk pur (chiar dacă prietenul şi colegul lui, Emilian Onciu, i-a adus şi nişte influenţe country), şi se simte lipsa lui, lipsa stilului său, lipsa pieselor precum "Formular", "Lucrul cosaşilor", "S. O. S."...

    Tavi s-a jucat "De-a copilăria" până în ultima clipă.



ACTIVITATEA ARTISTICĂ

    Octavian Bud (18 iunie 1958-5 iunie 2017) a fost un cantautor folk, membru în Cenaclul Flacăra, în care debuta la Oradea, pe 25 octombrie 1983 (merceolog, la acea vreme), având să rămână membru până în ultima clipă de viață.

    Pe lăngă activitatea individuală, Octavian Bud cântase și în Trupa din Nord, alături de Emilian Onciu și Fabry Aladar. Şi aşa cum Ion Hagiu a adus "Căciula" în marele repertoriu Flacăra, şi cum Mircea Boian a adus "Hora mare", aşa şi Trupa din Nord au adus "Ţurăita".

    Se numără printre cei care, alături de Adrian Păunescu, au resuscitat Cenaclul Flacăra în 1990 (intitulat, temporar, Totuşi iubirea).

    În 1984, câștiga Premiul pentru Compoziție (locul 2), cu piesa "Niciodată" (declarată Succesul Serii, la Râmnicu Vâlcea), iar în mai 1985 (cu o lună înaintea interzicerii cenaclului Flacăra), a compus, alături de Adrian Păunescu, melodia "Cântec pentru libertate" (pe care a "uitat-o" voit până în 1990). Printre compozițiile sale de referință, se mai numără
    
    "Remember" (1983; versuri-Emil Botta)
    "Înainte de reparația capitală" (21 mai 1994, Snagov; versuri-Adrian Păunescu)
    "Front fără învingători" (1995; versuri-Adrian Păunescu)
    "Lucrul cosaşilor" (august 1994, Deva; versuri-Adrian Păunescu)
    "Formular" (1984, Roman; versuri-Adrian Păunescu)
    "Eroul necunoscut" (1994, Braşov-Sighişoara; versuri-Adrian Păunescu)
    "Plata datoriilor" (1994; versuri-Adrian Păunescu)
    "Unde-s banii țării?" (versuri-Adrian Păunescu)
    "Când moare un vis" (versuri-Felicia Feldiorean)
    "Tu niciodată nu vei şti" (versuri-Felicia Feldiorean)
    "Înapoi în natură" (versuri-Adrian Păunescu)
    "Un gând de iarnă" (versuri-Adrian Păunescu)
    "Străinul" (versuri-Adrian Păunescu)
    "Sub ocupaţia semafoarelor" (15 decembrie 1995, Baia Mare; versuri-Adrian Păunescu)
    "Plec imediat, nicăieri" (versuri-Adrian Păunescu)
    "Sfârşit de film" (versuri-Adrian Păunescu)
    "Din străinătate" (versuri-Adrian Păunescu)
    "Lumina-ţi-vă la faţă" (versuri-Octavian Bud)


Am decis să şi reinterpretez o parte dintre piesele sale, în speranţa că reuşesc să le duc mai departe. Însă nu cred că Tavi a vrut să lase tristeţe în urma lui, ci, din contră, să ne amintim, din când în când, să fim copii (mai mici sau mai mari)
                Totuşi, haideţi, orice-ar fi
                C-un ridicol gest sublim,
                Să mai vrem copilării
                Şi cu voie să greşim
                            (Lumina-ţi-vă la faţă)


    Printre piesele sale pe care le-am reorchestrat şi reinterpretat, se numără şi "Lucrul cosaşilor" şi "Formular"
 





    

Comentarii