"De-a copilăria"
După aproape 8 ani de când s-a stins, nu e deloc uşor să vorbesc despre Octavian Bud la trecut. L-am cunoscut în 2016, la festivalul Floare de Colţ din Sighetu Marmaţiei. M-a considerat prieten încă de la primele schimburi de replici, când (la 14 ani ai mei, de la momentul respectiv) am mers timid, spre el, cu un carneţel, să îi cer un autograf. Avea aproape doi metri, astfel că s-a aplecat să vorbim de la egal la egal. Şi nu doar fizic. A avut grijă să fie o conversaţie ca între prieteni, nu ca între un artist şi un fan. Era la fel şi pe scenă. Ţin minte că răspundea unui domn din public, din primul rând, de cele mai multe ori răspunsul fiind însoţit de celebrul semn Lumină-Luptă-Libertate. După prima tangenţă, am continuat să ţinem legătura pe Facebook şi pe Messenger. Aveam să descopăr, dincolo de statura lui, un suflet de copil, un copil mare care nu purta ură nimănui, care prefera să se izoleze în inocenţă, ign...